Fluturele

Haituit zilnic cu rutina, am incetat sa mai dau atentie celor sin jurul meu, ignorant si superficial am uitat sa mai privesc la “noi” la “ei”.
pana acum cateva dimineti cand am fost invitat la o cafea cu omul pe care l-am uibit probabil cel mai mult dar pe care l-am facut cel mai mult sa sufere…
am fost socat… omida sa transformat fara sa simta si fara sa ceara voia cuiva in cel mai frumos fluture… a intins aripile a inceput sa zboare cat mai sus, a inceput sa fie ceea ce eu nu am avut rabdare, probabil ca nimeni nu a avut rabdare…
sunt fericit de aceasta metamorfoza… am avut dreptate inca o data, pacat pentru mine ca am fost superficial… dar sunt fericit… imi este frica de si pentru frumusetea noului fluture… imi este frica de si pentru inocenta lui…
vreau sa ma invelesc cu aripile tale fluture tanar…

arhivatorul

vierme autist

Pacat ca nu pot sa aud nimic din ceea ce se vorbeste in jurul meu… simt doar linistea care imi macina creieri… vreau sa scap din corpul asta si sa evadez in tine, macar sa ajung langa tine si sa iti simt mana rece cum se joaca pe buzele mele… imi imaginez ce cuvinte ai spune, imi imaginez cum ai ingenunchia si ti-ai cere iertare… dar cainta e departe de mine acum… sunt zidit in pereti ridicati de tine…

zambesc a sila si imi vad de drumul meu… esti departe? nuuuu tu stai in ceafa mea si imi urli cuvinte fara sens poate sunt fara sens pentru mine deoarece eu sunt demult inchis…

ma intreb uneori ce inseamna sa redeschid ochii, ma intreb uneori daca imi doresc sa revin la viata, ma intreb daca imi doresc sa nu mai fiu doar un mic vierme autist.

 

Arhivatorul

back to life…

o lingurita de liniste intr-o dimineata de sambata, sincer uitasem gustul placeri de a sta si a savura o imbratisare, liniste si caldura.

imi dau seama ca fac aceeasi greseala ca toti oameni, atunci cand au tot sau au destul uita sa aprecieze, uita sa zica multumesc, uita sa zambeasca, uita sa ofere feed-back si sprijin, le place in esenta sa produca lacrimi, si ei ce primesc in schimb, liniste…

nu pot sa schimb niciodata toate relele facute, nu pot sa prevad cate rele am sa fac, cat rau am sa produc, incerc doar sa limitez, poate ca o mai buna atentie la deltalii va limita mult suferintele si lacrimile…

mai vreau astfel de momente…

Arhivatorul

uitarea

Sa incalzit in sfarsit afara, frumos cald, si incepe perioada cu amintiri. Amintiri frumoase si dragute ca vremea de afara. Intrebari, si bineinteles dorinta sa mai stii cate ceva de ea.
Eu nu mai stiu nimi de tine, nu ai mai scris, nu ai mai dat nici un fel de semn de viata
Vreau sa stiu ce mai faci, cum o mai duci, da te am in lista la mess dar imi este f greu sa trec peste bariera ridicata, imi este dor sa mai stam de vb, sa ne radem sa comentam.
Realizez cat de usor trece timpu, cum timpu umple golurile dintre caramizi f usor, cum toate se leaga si rezultatu este mereu acelasi.

eu in continuare astept sa mai zici ceva, macar sa ma mai bagi in seama…

Arhivatorul

Inotand in intuneric

dupa o perioada de timp incepi sa te intelegi cu tine si sa rezonezi in intimitatea ta cu gandurile morbide si triste din mintea proprie si prea obosita sa mai distinga tonurile de gri din jur…

totul incepe sa fie doar alb, mult prea puternic si care estompeaza noantele de grii… in rest tot peisaj este doar noapte; eterna si dulce noapte… esti consitent ca mai exista ceva acolo, dar nu vezi si nu mai pot sa simti… este intuneric si tu pasesti in intuneric si iti cauti raspunsuri si cauti sa vezi noantele de gri, si este tot mai intuneric, si foarte putin alb, alb sec…

visesez frumos la culorile care erau in mine si ma inconjurau, sau estompat de multi ani si totul este negru si doar putin alb, putin alb sec…

imi imaginez lumina imi imaginez culorile…

sa dispar…

Imi ghidez intentiile in functie de interes… am inceput sa imi pierd orice urma de interes in toate domeniile, nu mai gasesc punti de comunicare si de legatura intre mine si exterior… cartile erau o buna sursa de relaxare pt mine, incet incet nu isi mai fac efectul, caut acea senzatie asa cum dependentul de droguri, cauta aceea prima senzatie in mod constant si repetat…

imi petrec din ce in ce mai multe nopti singur si invelit cu noaptea… imi caut cu greu cuvintele si incep sa nu mai le simt…

astept sa ninga, sper ca zapada sa imi limpezeasca mintile… vreau sa stau in parc sa ma ninga si sa ma transform intr-un om de zapada, iar apoi cand ma voi topi sa dispar… sa dispar…

clovnul

Sunt orb, ochii mei larg deschsi refuza sa vada. Sunt trist, desii mintea mea de claun rade incontinuu.
Afisez un zambet larg si fericit, ochii mei plang.
Ma asez pe scaun, si imi dau seama ca de mult nu am mai iesit din carapacea mea, este prima iesire de mult timp incoace… Imi aprind o tigara… imi place ca atunci cand este frig afara scot mult mai mult fum si par un mic dragon care scuipa fum pe nas.
Ochii ei senini ma fac sa tremur, nu mai are de mult nici o apasare, este un om fericit, este exact asca cum mi-am dorit sa o vad mereu, dar este departe departe…
-Ce vrei?, de ce m-ai sunat dupa atata timp, stii ca mi-am facut griji pt tine, pe unde ai umblat…. si de ce te uiti asa de lacom la mine…
Cuvintele sunt blocate in mine si buzele reci se poticnesc, nu pot sa zic si sa fac nimic, ma multumesc doar sa zambesc si atat… nu o mai aud deja
- ce e mai cu tine, ai patit ceva, de ce nu zici nimic…
ii caut mana, vreau sa ii simt caldura… ezit, ezita
ma ridic, sufletul meu a ramas pe scaun, fumand….

Acum imi caut sufletul… nu l-am mai gasit acolo unde l-am lasat…
il caut, caut, ma caut…

Arhivatorul

viata o comedie trista

de multe ori imi vine sa rad, ranjesc doar, cuiele si cuvintele mi-au distrus identitatea si sufletu, ma metamorfozez in durere, sunt scaldat in lacrimi si multe cuie.

am stat langa tine, te-am tinut de mana, nu am cum sa aflu vreodata daca ai simtit daca m-ai mai simtit acolo langa tine, nimeni nu iti da nici o sansa sa supravietuiesti, nici macar eu… acesta este un nou cui batut in sicriul meu de plumb, iar zidul dintre noi pare sa fie nemarginit. drumul meu merge inainte, al tau dragul meu prieten se pare ca se apropie de sfarsit…

poate ca ar trebui sa mai pot sa plang sa imi fie mila sa mai am puterea sa mai traiesc o drama, dar cuiele cioburile si cuvintele m-au metamorfozat… sufar dar sufar in mine si nu arat nimanui… sufar dar sufar dulce pt ca inca nus eu in acel pat de spital… sufar pt ca nu meriti dar nu sufar pt ca inca mai pot duce a mea grea cruce…

rad mascat, ma prefac ca imi pasa, rad si imi musc buza de durere ca defapt, defapt nu stiu si nu cred ca mai simt ceva… am doar tendinta sa cred ca imi pare rau, dar…

sunt doar un om care nu mai are resurse… sunt doar un trist ce duce o viata vesela

Arhivatorul

prezent

departe de mine in timp este prezentul tarziu, sunt umilit de viteza cu care timpul imi altereaza fiinta si imi limiteaza privirea la ce se afla in jurul meu. este tarziu in noapte dar destul de devreme in mintea mea formala sa concep un plan de idei pt ceea ce urmeaza…

jucariile de plus din jurul meu incep sa aiba sentimente si doleante, incep sa se simta jignite de nepasare sau de ura fata de propriam fiinta… incep sa emita caldura sentimentala si incep sa isi doreasca caldura mea. sunt doar jucarii de plus pentru mine dar ele nu ma vad si pe mine ca pe o jucarie, au cereri si doleante, au sentimente.

vad lumea care se ridica din jurul meu, unii la cer altii doar in ranguri mai bine platite, ma simt jignit de oamenii care pana acum se prostea cu iluzia ca sunt prieteni, am un talent genial in a descoperii prefacutii si machiavelii. pt toti am pregatit cate o groapa adanca in cimintirul din mine, am sa ma ingrop si am sa va iau cu mine.

un singur suflet incearca acum sa ma incalzeasca, pacat totusi ca metamorfoza a fost deja completa si putinul loc din mine care inca nu e plin de plumb este bine ascuns. totusi caldura ei ma topeste, singura mea problema este aceasta nefireasca distanta intre real si imaginar, mi-o imaginez aproape desi e fff departe. ani si km despart cerul de pamant si pe noi doi… lupta nu este niciodata sigur pierduta dar niciodata sigur castigata. oare am putere sa incep din nou lupta, tu ce zici…

mi se pare nefireasca pozitia de a scrie doar pt cei care nu inteleg, oare ce sa intamplat cu lumea care intelegea simtea si gusta din noi, oare ce sa intmplat cu timpul in care zambetu biruia ranjetu, in care binele mai avea o sansa de a se ridica de jos si facea sufletele pierdute sa rada, sa rada pana incepeau sa iasa din sicriiele plumburi…

sunt devorat, si devorez tot ce intalnesc in mintea mea, sunt obscen si grotesc, sunt om cu dureri si placeri ascunse, sunt unu dintre voi, sunt …

orice are un raspuns poate ca doar intrebarile sunt puse gresit, poate ca inca mai exista o speranta

Arhivatorul

doliu in haine de sarbatoare

am ochii umezi de lacrimi, si mana imi tremura pe telefon… nu pot sa cred cat de usor este ca cineva cu care tocmai ai vb sa aflii in urmatoarele 5 min, ca tocmai a facut comotie cerebrala…

inca o dovada cat de fragili suntem, inca o dovada ca trebe sa apreciem fiecare secunda, eu stiu sigur ca asa voi face de acum incolo… 

nu mai fumez… cred ca si cafeaua o sa treaca pe lista lucrurilor interzise… (astept si alte sugestii)

imi aduc aminte de omu asta, vesel ca o ploaie de vara, verde si sanatos ca un artar primavara…, imi aduc aminte cum ma ajutat sa urc jepii mari, cum ma dus in spate cand mi-am rupt piciorul pe munte, ce frica mi-a fost cand ne-am dat cu parapanta… si mai am multe amintiri cu el… multe de facut dar…

Ramai cu bine dragul meu prieten…

 

arhivatorul